Austin-Sparks.net

Căci nu voi veți lupta

de T. Austin-Sparks

De citit: 2 Cronici 20: 1-27


”Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf. Şi Iahaziel a zis: "Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: "Nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. Mâine pogorâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ, şi-i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiei Ieruel. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!" (2 Cron.20:14-17).

”A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.”(Col.2:15).


Deși este adevărat că în Noul Testament slujitorii Domnului sunt numiți ”soldați” și deși este adevărat și faptul că există lupte care trebuiesc duse, există o luptă fundamentală și cuprinzătoare în care copiii Domnului nu au nici o parte. A te înscrie la această luptă înseamnă a scrie deasupra lucrării de la Cruce a Domnului nostru Isus: ”Eșec!”, adică s-o anulezi ca pe ceva nefolositor. Există o luptă în care voi și eu nu deținem nici un loc. Aceasta a fost lupta Domnului, nu a nostră; iar ea se dă pentru recunoașterea și dovedirea faptului că cel mai mult necaz apare în nenumărate vieți ale copiilor Domnului. Există o luptă care le include pe toate celelalte, care a fost dusă pentru noi de Însuși Domnul. Este important ca noi să cunoaștem această realitate, dar și în ce constă lupta.


Biruința însușită prin laudă

Istorisirea citită în Vechiul Testament este o ilustrație în acest sens. Nu spun că ea se încadrează în Coloseni 2:15 ca și doctrină, ci doar ca principiu. Iată principiul: în ambele pasaje citite din Scriptură se înfățișează o luptă care a fost deja câștigată.

Următorul lucru este că biruința care există deja trebuie să fie însușită prin credință. În privința ei nu trebuie să vă luptați, ci să stați liniștiți. Dacă vă veți lupta, veți avea ca destin înfrângerea, deoarce nu mai stați pe terenul lui Dumnezeu. Veți vedea acest lucru când ajungem la natura luptei. Dar este foarte importantă și ar trebui s-o recunoaștem. Această luptă este o realitate, iar pentru că pe terenul inamicului această realitate este recunoscută, noi nu trebuie să ne luptăm, ci să credem în realitatea ei.

În cazul oamenilor lui Iuda despre care am citit, credința lor față de cele spuse: ”Căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu... Nu veți avea de luptat în lupta aceasta” s-a dovedit prin cântare. Nu cred că trebuie să vă mai spun cât de necesară a fost credința, iar credința lor a fost autentică și nu doar optimism. Nu, acolo era nevoie de credință. Din punct de vedere omenesc, aceea era o situație disperată, dar credința lor s-a dovedit prin cântare. Cântarea lor a fost mărturia că ei L-au crezut pe Dumnezeu și au crezut Cuvântul Lui; ei crezuseră ce li se spusese și au dovedit acest lucru prin cântare. Și nu era genul de cântare pe care-l fredonează băiețandrul pe poteca de la țară, în întuneric, care încearcă să fluiere pentru a-și ține de urât. Fără-ndoială aceasta era o cântare plină de siguranță și încredere.

”... Iosafat a venit şi a zis: "Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti." Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: "Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!" În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.” (2 Cron.20:20-22).


Lupta câștigată deja la Cruce


Ne apropiem acum de esența naturii acestei lupte: cântarea a fost condusă de latura preoților și leviților. Veți observa că la sfârșitul capitolului anterior cârmuirea fusese dată în mâinile preoților; iar apoi relatarea din capitolul 20 ne arată că leviții trebuiau să aducă laude, ei au izbucnit spontan în laudă (v.19). Lauda care exprima credința era cârmuită de cei care erau preoți și leviți, adică cei care arată dintr-o dată care este natura luptei. Aceasta era întrebarea per ansamblu: de partea cui Se afla Dumnezeu? Iar Dumnezeu nu are favoriți. Dumnezeu nu Se află de partea cuiva doar pentru că Se simte înclinat să stea de partea respectivă. Dumnezeu Se află doar de partea dreptății, de partea sfințeniei, ”în oștirea sfântă”. Dumnezeu Se află de partea unde mântuirea este deja exprimată prin cârmuire preoțească sau unde cârmuiesc principiile preoțești, adică: Sângele, Crucea, toate mijloacele de răscumpărare prin lucrarea Domnului Isus. Așadar, răspunsul la întrebarea: ”De partea cui Se află Dumnezeu?” este acesta: El Se află acolo unde este reprezentat și implicit, unde se găsește lucrarea de la Calvar a Fiului Său. Aceasta este natura luptei, aceasta nu este lupta voastră sau a mea, aceasta este lupta lui Dumnezeu!

Ajungem la pasajul bine cunoscut din scrisoarea către Coloseni. Este un pasaj minunat. M-am uitat la diferite traduceri și deși nu vă obosesc cu traduceri diferite și tehnice, cred că se merită să privim la vreo două sau trei.


”A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.”

”El a jefuit domniile și stăpânirile de prada lor, le-a făcut de ocară și le-a pironit pe Crucea Lui biruitor.”

”A dazarmat domniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară, biruindu-le prin Cruce.”

Observați că timpul verbal folosit este trecutul, adică este ceva împlinit. Mai întâi, terenul a fost luat de la vrăjmaș. Iar când terenul i-a fost luat el se află într-o totală confuzie. Observați confuzia din 2 Cron.20 unde ei se omoară unii pe alții. De ce? Terenul lor în care aveau atâta încredere a fost luat de la ei. În Coloseni există aceeași confuzie: ”făcut de ocară”. Ce altceva este ocara dacă nu confuzie? Dacă cineva este confuz, acea persoană este făcută de ocară. În confuzie persoana este neajutorată, atunci le poți lua prada; și asta a făcut Iuda în istorisirea pe care am citit-o. De aceea v-am dat aceste trei traduceri. El a luat prada lor, prada domniilor și stăpânirilor. De ce? Deoarece terenul pe care stăteau le-a fost luat.

Singura scăpare a vrăjmașului

Care era scăparea domniilor și stăpânirilor? În ce-și puseseră ele încrederea și pe ce se bizuiau? Haideți să privim într-acolo.

”Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare.”

Vedeți care este problema: scrierea poruncilor și cerințele legale. ”Să faci!” ”Să nu faci!”, toată legea era scrisă sub formă de porunci împotriva noastră. Unde este acum puterea, forța domniilor și stăpânirilor? Aici: mai întâi, tot lanțul de cerințe legale și apoi, neputința omului. Toată puterea lui Satan este legată de aceste două lucruri care sunt împotriva noastră: ”Să faci!” - ”Nu pot să fac!”. ”Să nu faci!” - ”Fac ce nu trebuie să fac, iată ce fac!” Pe de o parte este cerința, adică legea, pe de cealaltă parte slăbiciunea noastră. O, ce teren de joacă pentru diavol! Puterea lui se face simțită acolo, încrederea lui este acolo, forța lui este acolo. Dă la o parte acel teren, ia de la el toate cerințele legale și nu va mai avea pe ce sta, și atunci el va fi confuz, va fi făcut de ocară în mod public, da făcut de ocară, este distrus, este neajutorat.

Rămâneți fermi în credința voastră și apoi îl veți prăda. Ascultați-mă prieteni: imediat ce recunoașteți, ca și credincioși în Isus Cristos, cea mai fină sugestie în inima voastră sau în mintea voastră cu privire la mântuirea voastră, v-ați predat diavolului și ați nimicit lucrarea lui Isus Cristos de la Cruce; odată ce ați acceptat un asemenea lucru ați întărit și mai mult puterea diavolului de a vă prăda. Satan trebuie să câștige teren pentru a avea putere și acesta este terenul lui. Anume? Neputința nostră în fața cerințelor legale, iată terenul lui; iar el nu va înceta niciodată să încerce să obțină din nou acel teren până ne vom da și ultima suflare.


Sugestiile vrăjmașului de a abandona


Dar ascultați din nou. Voi și eu nu trebuie să ducem acea luptă. Aici este esența: noi nu trebuie să luptăm în această luptă. Noi trebuie să luăm acea atitudine că lupta s-a dat și a fost încheiată, asta-i tot. Chiar dacă sugestia îndoielii se strecoară cumva, atitudinea noastră trebuie să fie de așa natură că nu există loc pentru o asemenea sugestie; aceasta nu este deloc preocuparea noastră, Dumnezeu a preluat acest lucru, Dumnezeu prin Cristos Și-a asumat răspunderea pentru acest lucru și l-a rezolvat o dată pentru totdeauna! Acceptați sugestia și veți vedea ce încurcătură va face diavolul din viața voastră! Voi știți, după cum și eu știu, că dintr-o dată începe și cântarea. Ce avem noi de făcut în acest caz? Trebuie să rămânem în credință și să ne bucurăm: asta-i tot! O, dacă vreodată, un creștin sau vreun slujitor al lui Dumnezeu cu experiență îndelungată vă va spune că se îndoiește de mântuirea vreunei persoane, voi să-i răspundeți numaidecât: ”Categoric, ai lăsat loc diavolului, iar el îți prădează viața”. Nu sunt atât de dur pe cât aș vrea să fiu în această privință! Cunosc vrăjmașul la lucru în privința aceasta și ce încearcă el să facă și cât de multe vieți sunt răsucite de el ca să privească înăuntrul lor și astfel să se tot întrebe dacă este Dumnezeu cu ei, punând la îndoială mântuirea lor. Ei întotdeauna ridică această problemă fundamentală a păcatului, se tot uită la ea și tot vorbesc despre ea. Conștiința lor pare să fie obsedată de problema păcatului.

Dacă există un lucru specific care s-a ridicat asemenea unui teren de controversă între tine și Domnul și tu știi acest lucru, atitudinea ta față de el este de a te întoarce pe terenul fundamental și cuprinzător, să lași acolo problema și să nu te îndoiești de biruința imensă de la Calvar. ”Dacă ne mărturisim păcatele”, nu dacă ne mărturisim unii altora; nu te du la oameni să-ți mărturisești păcatele; ”Dacă ne mărturisim păcatele” Lui, ”El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). De ce? Deoarece El a asigurat deja acest teren pentru a acționa în felul acesta.


Încrederea - esențială biruinței


Observați, aici nu există contradicție. ”Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.”; ”Mâine pogorâți-vă împotriva lor”. Sună aceasta ca și o contradicție? O, nu, nu există contradicție. Trebuie să-ți exprimi credința. Da, va fi de dus luptă, dar este o mare diferență între a lupta în biruință și a lupta pentru biruință atunci când este vorba de mântuirea noastră. O, vă rog, dragi prieteni, să nu fiți printre aceia care vorbesc mult despre diavol și despre biruința Domnului asupra lui, dar în inimile voastre vă îndoiți cu privire la aceasta. Singurii oameni care pot face față vrăjmașului și pot lua atitudine împotriva puterilor răutății sunt oamenii care au o astfel de siguranță în inimile lor cu privire la această chestiune fundamentală, de care ei se bucură în permanență. Nu vă duceți să înfruntați vrăjmașul cu un nor de îndoială în inima voastră. Acest vrăjmaș nu poate fi înfruntat dacă există îndoială. Trebuie să adoptăm o poziție cerească, o poziție bazată pe o realitate existentă. Imediat ce coborâm pe terenul firii adică, ce găsim pe acest pământ și în noi înșine, suntem terminați.

Pentru a menține poziția noastră cerească trebuie să recunoaștem că toată problema sfințirii este o chestiune cu totul diferită și nu există nădejde pentru noi, adică nu vom progresa în sfințire și asemănare cu chipul lui Cristos, dacă această chestiune fundamentală nu este stabilită o dată pentru totdeauna. Trebuie să stăm pe o poziție favorabilă din care să ne deplasăm, trebuie să avem o poziție pe care să stăm și să fim siguri pe deplin de toată voia lui Dumnezeu.


Introspecția conduce la înfrângere


Încă un cuvânt și voi încheia. Dragi prieteni, dacă fiecare adevăr are efectul de a vă face să priviți înăuntrul vostru, de a vă face să vă introspectați, să fiți ocupați cu voi înșivă într-un mod spiritual, acel adevăr a fost înțeles greșit. Puteți să vă asumați poziția celor mai spirituali, dar înțelegerea voastră este greșită. Această măreață lucrare pe care Cristos a efectuat-o la Crucea Sa nu a avut intenția de a face pe cineva să se simtă mizerabil. Desigur,un astfel de lucru nu mai trebuie spus; cu toate astea există mulțimi întregi de oameni care se simt mizerabil după ce au crezut în Domnul, se simt mizerabil din cauza păcatului din viața lor, și mă tem că numărul acestora este în creștere. Păstrați întotdeauna o linie de despărțire largă și distinctă între revelația deplină, adevărul profund (oricum l-ați numi: orice vă conduce pe terenul creșterii depline) și toată această chestiune a introspecției. Unii oameni cred că pentru a deveni mai spirituali trebuie să fie tot mai ocupați, tot mai preocupați de viața spirituală și pur și simplu, aceștia sunt cei mai nesuferiți oameni pentru că bucuria a dispărut din viața lor. Sunt sigur de ce spun: nimic din ce va ajunge la voi, oricât de profund, oricât de măreț, oricât de extraordinar ar fi, ceva ce este dat prin revelația Duhului Sfânt nu vă va face să vă simțiți mizerabil. Revelația lui Isus Cristos pe care v-o dă Duhul Sfânt (și nu este altă revelație în afară de aceasta) nu va face niciodată un suflet să se simtă mizerabil. Ceva este greșit dacă un creștin se simte mizerabil în privința chestiunilor spirituale și fie este vorba de un eșec de a înțelege acea realitate absolută, măreață (că biruința a fost a lui Dumnezeu și că El a câștigat-o în Cristos pe deplin și definitiv, iar noi nu suntem chemați deloc să luăm parte la luptă), fie adevărul pe care l-a primit ulterior a fost înțeles greșit și a ajuns o povară prea dureroasă pentru a fi purtată. Domnul Isus a spus: ”Jugul Meu este ușor, iar sarcina Mea este ușoară” (Mat. 11:30).

Și care a fost jugul? Ascultați din nou, cuvântul folosit îl veți găsi în mai multe locuri în Noul Testament. ”Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.” (Matei 23:4). Care era jugul, povara? - legea, poruncile: ”să faci!”, ”să nu faci!”, silirea de a le face. ”Jugul Meu nu este greu și sarcina Mea este ușoară”. El ”a dezbrăcat domniile și stăpânirile, făcându-le de ocară prin Cruce”. Cum? El a pironit pe Cruce toată lista poruncilor care erau împotriva noastră luând astfel terenul vrăjmașului unde sta puterea și siguranța lui. Știți prea bine că vrăjmașul nu are putere abstractă asupra nimănui. Puterea lui se simte foarte concret, este întotdeauna fermă. Diavolul are nevoie de ceva pentru a-și face simțită puterea. Ea nu se simte de fapt dacă nu are teren moral, iar lucrul de care-și bate joc, pe care-l hărțuiește, la care țintește este această lege cu porunci firești care era împotriva noastră, da împotriva noastră, împotriva noastră!

Ascultați! Vrăjmașul totdeauna vă va spune că Dumnezeu este împotriva voastră, Cuvântul Lui e împotriva voastră, lucrurile vă sunt potrivnice. Acesta e terenul lui și puterea lui. Dar, ”dacă Dumnezeu este pentru noi...”(Rom.8:31). O, aceasta este altă latură - ”pentru noi”! Cum? Acest lucru nu este abstract. ”El a dezbrăcat”, ”El le-a făcut de ocară”, ”El a biruit”. Nu a fost o ciocnire simplă între forțele spirituale nevăzute, la mijloc a fost o chestiune morală. Rezultatul a fost luarea terenului, jefuirea vrăjmașilor de puterea, de coerența lor. A urmat confuzia. Ei spun de fapt: ”Ce putem face acum? Armele noastre au fost luate”. Apoi, ei încep să se acuze unul pe celălalt, să se omoare unul pe celălalt. În rândul forțelor răutății nu există dragoste, ei nu au noțiunea dragostei. Acolo, nu există decât ură și odată ce le-a fost luat terenul ei se războiesc unul cu celălalt.

Ne vom opri aici, dar vă rog să clarificați această problemă. Orice creștin introspectiv este nefolositor ca slujitor al Domnului. Zilele, săptămânile, lunile, anii voștri trec și tot ce ar trebui să fie pentru Domnul este devorat de viermele nesiguranței în ce privește viața voastră spirituală. Viața este risipită, diavolul este biruitor, el distruge totul. Dacă vreți să cunoașteți eficiența, atunci nu vă luptați! Puterea adevărată care biruiește în această problemă este credința. Deci, credeți ce spune Dumnezeu, și dacă veți crede ce spune El veți crede ce spun și proorocii Săi – credeți ce vi se spune, adică adevărul lui Dumnezeu.


Publicat prima dată în revista ”Un martor și o mărturie”, iulie-august 1948, vol. 26-4


Top

Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit - fără modificări, fără plată şi fără copyright.